Am trecut de stadiul: oare ce are voie sa manance copilul meu, cu ce e mai bine sa-l incalt, ce e mai bine sa-i pun la fundulet etc (sincer, niciodata n-am stat prea mult sa investighez subiectele – a fost mai mult o chestiune de intuitie…si sincer, intuitia la mine functioneaza mai bine decat creierul 
Ce ma apasa de vreo 3 luni de zile (de cand little miss a ajuns la mirifica varsta de 1 an) este ce-o sa fac peste un an cand o sa fie nevoie sa ma intorc la lucru. Oare de ce nu sunt ca alte mame care de abia asteapta sa fuga de acasa la job (bine, si eu mai vreau sa fug de acasa, dar asa cate o ora, cand ma apuca nebunia…). Oare ce o sa se intample cu Ioana noastra cand n-o sa mai pot sta acasa. Raspunsurile cele mai frumoase ar fi: nu ma intorc la serviciu, renuntam la tot si plecam in lume si suntem doar noi 3 pe-o insula si cel mai tare…ne mai da Doamne Doamne inca un copil si mai stau 2 ani acasa 
… Nu cred ca se va intampla niciuna din variantele astea care ma inspira, pana in mai anul viitor asa ca incolteste in mine un gand…ma intorc la job (nu ma intelegeti gresit, e fain jobul meu dar doar ca nu-mi vine sa ma reapuc de el…sau poate nu-mi mai vine…jobul adica). Nu sunt, sa recunoastem, nici genul antreprenor sa pun pe picioare vreo afacere frumusica si nici nu ma simt prea exersata intelectual lunile astea ca sa gandesc vreun plan de strategie. Asa ca stau si contemplez starea de dolce far niente profesionala spre care ma tot indrept. Dar asta doar despre mine…dar cum ramane cu little miss. Cresa, gradinita, bunica, bona … toate-mi suna in acest moment cam horror. Oricum, variantele nu sunt chiar toate available acum. Bona..inseamna bani, gasirea unei persoane de incredere si compatibila cu noi si copilul…Bunica…momentan nu e disponibila decat o saptamana la aproape 2 luni. Cresa/gradinita…inseamna bani, acomodare-neacomodare, unde si cum si ce, diverse boli etc…nici nu mai zic ca sunt multe. Parerile sunt impartite cand zici cresa/gradinita. Ca un copil ce sta mult intr-o astfel de colectivitate invata mult mai repede sa : vorbeasca, faca la olita, doarma singur, sa manance singur, engleza, franceza, germana, japoneza, sa cante, sa danseze, sa picteze, sa sculpteze, sa se joace si sa interactioneze cu ceilalti copii, sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca. Acum e o adevarata intrecere, cine ajunge in clasa I trebuie sa stie sa faca deja sa citeasca si sa socoteasca, cine n-a fost pana atunci la niciun curs de pictura, dans, teatru inseamna ca e sarac si ca parintii nu l-au dus sau nu s-au ocupat suficient de el…si tot asa… Pe de alta parte este curentul homeschooling, cu vant dinspre vest (cred…eu cel putin pe la americani am vazut ca se propovaduieste destul de mult), care suna foarte bine, copilul invata tot ce are nevoie sa invete acasa, este lasat liber sa experimenteze si sa descopere de la matematica pana la zoologie…cu toate avantajele pe care le aduce acest concept de educatie. Exista si la noi adepti ai homeschoolingului desi statul nu recunoaste inca aceasta forma de invatamant (si probabil nu o va recunoaste oficial nici peste 20 de ani).
Nu ma consider o persoana a extremelor, poate si naturii mele balansiere (ascendentul in balanta care cauta calea de mijloc osciland intre o parte sau alta). Adica vreau sa-i dau copilului meu numai mancare bio dar nu-i dau, vreau sa folosesc numai scutece lavabile dar mai folosesc si din cele care se arunca, vreau sa-mi las copilul liber, fara sa-i pun vreo limitare dar totusi ma trezesc ca o fac, vreau sa invete mai mult acasa si sa nu-l trimit la 10 luni la cresa dar totusi nu sunt de acord cu educatia totala at home. Unii ar zice ca e un echilibru..mie mi se pare ca o scald cumva asa in doua luntre si nu ma hotarasc pe ce parte sa stau. Probabil ca la al 2-lea copil o sa fiu mai hotarata si mai ferma in anumite decizii…acum mi se pare ca experimentez si invat si eu odata cu Ioana ce inseamna sa fii copil mic… Citeam zilele trecute un articol fain pe drmomma despre ce inseamna sa-ti duci copilul la cresa sau gradinita…bine, un articol intre zecile pe care le-am mai citit de acest gen. Printre altele zice asa:
Many preschool programs are intended to advance early learning. While there is no question that you can teach young children, and even infants, phenomenal amounts of information, there is no benefit from pushing a child in this way. No system of early education shows detectable results beyond the third grade. Whether your child learns to write his letters and add simple figures at the age of three, or at the age of six, will not matter in the long run, and his ability to learn these things at an early age is not any indication of the level of his intelligence.
During the preschool years children need to learn values, a positive outlook on life, and how to be loving, understanding, empathetic people. These are things that children learn from their interaction with other adults, particularly their mothers, not from schools.
Afland astfel de informatii mai ca zici ca poti sa mai astepti cu gradinita asa, vreun an-doi-trei..macar… dar ce te faci cu avalansa de presiuni care se pun asupra ta atunci cand zici cuiva ca inca nu duci copilul la cresa/gradinita si ca aventual inca nu vrei sa-l duci o perioada…ce te faci cu toate minunatiile pe care un copil care merge la cresa/gradinita invata sa le faca si cat de repede invata si cat de extaziati sunt parintii de schimbarea de comportament, atitudine a copiilor lor, ce te faci ca al tau “ramane in urma cu vorbitul, cu facutul la olita” si asa mai departe…
Subiectele sunt multe de dezbatut si inca nici cu mintea nu reusesc sa le cuprind d-apoi sa le mai si ordonez si pun pe hartie. Incerc sa-mi las sufletul sa inteleaga toate acestea ca decizia pe care o sa o luam sa nu fie una de plusuri si minusuri puse pe hartie/excel. N-am fost nicicand adepta acestui tip de a lua deciziile (probabil d-asta nici nu voi fi vreodata vreun manager foarte viguros ). As vrea sa reusesc sa ma detasez complet de subiectul al meu face aia si drege aia (si a mea nu…) – inca nu reusesc complet desi propovaduiesc mesajul de a nu compara doi copii intre ei; de ideea ca bunastarea materiala o poti dobandi doar daca ai un job sigur si cat de cat bine platit; de gandurile ca eu nu sunt suficient de pregatita sau citita sau informata sau experimentata sa cresc un copil liber si fara limitari dar cu bun simt si ascultator (sesizati inca balanta ce iese la iveala…nu?); de faptul ca poate nu sunt in stare sa-i descopar si stimulez inclinatiile creative native, ca nu sunt un psiholog nici macar mediocru care sa stie cum sa gestioneze o situatie si ce inseamna ea, atunci cand in parc, dintr-o data, copilul da cu o sticla (goala, e drept) altui copil in cap, fara sa fi facut asta pana atunci si de atunci sa o tot faca cu ce apuca si pe unde apuca… Probabil ca sunt pretentiile mele mult prea mari, de la mine si care se transfera si asupra copilului meu si aici trebuie sa lucrez…poate ca mi-am fabricat niste idei cum ca un copil care loveste si este agresiv cu alt copil inseamna ca asa a invatat de acasa si ca parintii probabil il ameninta cu bataia…si ma intreb oare copilul meu va fi la fel (desi nici nu se pune vorba de vreun fel de violenta, indiferent care ar fi ea, in familia noastra).
Poate ca ar trebui sa las lamentarile, sa fiu mai putin lenesa, sa trec peste oboseala acumulata de la atatea luni si luni cu nopti dormite pe apucate, cu zile agitate si sa pun pana sa citesc niste carti de psihologie…sau poate carti despre homeschoolling…sau poate carti despre stimularea creierului copilului sau carti despre inteligenta emotionala si despre dezvoltarea armonioasa a copilului, carti despre iubire neconditionata sau carti despre descoperirea de sine si de gasire a fericirii, carti despre calatorii sau carti despre Dumnezeu…cu care sa incep prima data si cine-mi da energia sa pot sa aflu toate pe care vreau sa le aflu? Cine-mi culca copilul seara si o adoarme noaptea de 10 ori cand o dor maselele si cine pregateste masa si cine imi spala podelele ca sa nu mai vad mizerie si praf pe picioarele goale ale copilului meu, si cine imi da putin timp sa ma duc la kangoo jumps (2 ore pe saptamana, nu cer prea mult, nu?) cu gandul ca poate asa mai slabesc si eu cele 12kg pe care le mai am sa ajung macar la greutatea dinainte de nastere de a ramane insarcinata. Si cine-mi da putin de timp sa stau pur si simplu atunci cand vreau sa stau si sa dorm atunci cand pic din picioare de somn…si tot asa…nu mai zic de altele, ca vreau sa vad un teatru, sa mananc o mancare buna la un restaurant sau altceva…
Acum tre sa fug, ora mea s-a terminat pe ziua de azi.
Continue reading
Esti pe Twitter? Follow me! :)
