Aseara am chiulit de la baita, de la povesti si de la culcare si am fost sa petrec cu fostii colegi de generala…mda…generala. Am sarbatori 14 ani. Nu-i niciun numar rotund, dar am zis ca merita sarbatorit. Nu stiu exact de unde a pornit toata nebunia dar in cateva zile deja ne gasiram majoritatea si puseram de o intalnire.
Si ce a fost cel mai fain, ca parca reluasem de unde lasasem totul acum 14 ani. Pe multi dintre ei nu ii mai vazusem chiar de 14 ani, pe altii de 10 sau de mai putin…dar revederea a fost tare emotionanta.
A fost cu tricouri scrise, caiete de amintiri, platouri uriase de mancare, vin rosu si multe poze… Si cu diriga si cu strigarea catalogului si cu multe imbratisari
P.S.
Sper sa nu se supere colegii ca am pus pozele dar … sunt tare faine
Luna ce s-a incheiat a fost plina de lucruri noi…primul Craciun, primul Revelion, prima data la mare, prima raceala, prima luna fara suzeta (inafara de prima luna de viata), prima data explorand casa, in toate cotloanele, in toate camerele (inclusiv baie, bucatarie), primii pasi timizi pe langa canapea, prima data cand ne-a aratat foarte clar ce vroia prin gesturi si vocalize…si sunt multe prime dati marunte care s-au intamplat luna asta…si…uau…in doar o luna. Ahh….si primii dintisori Doi de-odata …
Editia a 4-a – duminică, 24 ianuarie 2010, ora 17, in strada Pretorienilor nr.11 (zona Izvor)
Sper ca mesajul lor sa ajunga la cat mai multe urechi de mamici cu burtici, la mamici si tatici cu copii mici si la toti cei care sunt interesati de ce pot face o mana de oameni frumosi si cu dragoste pentru copii…
De cateva zile am cazut pe ganduri. Sunt intr-o stare de asteptare, de analiza, de intrebare… Apogeul l-am atins ieri dupa doua nopti agitatie ale domnisoarei si doua zile cu recorduri de ne-somn (tot ale ei…). Acum parca sunt mai bine. E si o lege a compensatiei…azi noapte a fost mai mult decat ok iar acum deja doarme (singura si fara interventii) de o ora si jumatate, ceea ce e chiar INCREDIBIL…
Dar sa revenim ca nu vreau sa povestesc despre dormitul sau ne-dormitul Ioanei …
Chiar ma gandesc de unde pana unde starea asta si incarcarea si apasarea si gandurile peste ganduri…
Ieri am avut o ora de pauza (bunica a scos fata la plimbare – nu s-a mai intamplat asta de vreo 2 luni…) din care jumatate (din pauza) am stat cu ochii in tavan, fara sa fac nimic, fara sa vorbesc, fara sa dorm, fara sa ascult nimic…doar asa, un stat pur si simplu si vraistea de ganduri prin cap.
Chiar ma gandeam ca in urma asteptarii o sa se intample ceva, se pregateste ceva. De obicei dupa o perioada de agitatie interioara si apasare exterioara urmeaza ceva important, constientizari, idei, rezolvari. Si cam asa, au inceput sa apara. Apoi mi-am adus aminte ca peste cateva zile este eclipsa. Pe 15 ianuarie, eclipsa inelara de Soare, ce mai lunga a mileniului (sau asa ceva…). Si o eclipsa de soare inseamna: “energii noi de o intensitate mult mai mare asociate cu noi inceputuri, uneori aceste inceputuri pot fi radicale, este ca si cum incepi sa scrii un nou capitol in viata ta, alegi o noua directie, o noua viata.”
Deci asa… chiar se intampla ceva si n-am luat-o eu razna chiar rau.
Sper sa fie cat mai lina trecerea asta catre ceva-ul nou din viata noastra, sa fie cat mai usoara si cat mai plina de iubire.
De cateva zile citesc (pe apucate, ca din cauza asta mi-a si luat cateva zile) un blog tare interesant. E mai mult decat un blog si e mai mult decat viata a doi romani care au ales sa faca altfel, sa fie altfel…adica sa fie ei ca ei si nu ca altii.
Si tot citesc si tot ma gandesc … si reiau din scoarta in scoarta paginile lor … si cateodata parca ma trezesc, alta data ma adancesc in tot felul de vise. Nu, nu ma gandesc acum si (inca) nu visez ca o sa plec si eu intr-un loc paradisiac ca cel in care traiesc cei doi din balonul roz Doar ca undeva acolo s-au pus in miscare niste rotite ruginite si prafuite si ma bucur ca s-au pus in miscare si ma intristez ca le-am lasat in paragina.
Mi-a placut mult poezia lui Pablo Neruda descoperita tot pe la ei … si vreau sa o pun integral aici, asa ca pentru inceput de an nou.
A trecut si Craciunul. Primul Craciun toti 3. Si au trecut si cele 7 luni ale Ioanei. Si am avut brad si cadouri si casa plina de prieteni si am umblat teleleu in fiecare zi. Si a fost frumos.
Apoi a trecut si Revelinoul si a inceput noul an. De data asta n-am mai avut liste cu ce imi propun sau imi doresc ci un singur gand m-a insotit cand s-a batut 12 noaptea. Un singur gand pentru toti 3. Si atat.
Little miss era sa prinda noul an cu noi la masa dar a cazut la datorie pe la 12 fara un pic. Totul era atat de incitant ca nici n-a vrut sa auda de somn. Nici noi n-am combatut prea mult dar ne-am simtit tare bine cu Dobrestii.
Si ca sa inceapa anul bine am tras o fuga pana la mare. Eram prea aproape ca sa o ratam. Cea mai frumoasa zi de iarna! 15 grade, soare, mare linistita, copil linistit.
Apoi a mai venit ceva nou (si pentru noi si pentru Ioana). Si chiar pe 1 ian. Prima raceala a donsoarei, cu muci si febra. Pe febra am dovedit-o, pe muci inca nu. Ne luptam. Eu sunt mai daramata (se pare ca si pe mine ma paste raceala). Ioana la 38.7 se catara pe unde apuca, aproape ca fugea de-a busilea si nu dadea semne ca ar vrea sa doarma. Eu ziceam ca poate e termometrul defect…de unde pana unde temperatura asta…Si apoi incepu si nasul sa curga. Pana aici ne-a fost bucuria.
Una peste alta … nu sunt superstitioasa ca a racit copilul chiar in prima zi din an. Sper sa o vad sanatoasa cat de repede si sa nu se mai chinuie sa respire cand o alaptez. Asta e cel mai nasol moment.
Sper si simt ca 2010 va fi (cel putin) total diferit de 2009, din toate punctele de vedere. Sa lasam in urma cele rele (daca nu s-ar fi nascut little miss cred ca ar fi fost cel mai greu si urat an pe care l-am fi avut pana acum). Ce interesanta e si viata asta … si cum a venit Ioana in cel mai bun moment posibil. Am incredere ca si fratiorul/surioara va face la fel
Ramasesem datoare cu un colind, leapsa de la Andreea.
Am stat si m-am gandit nitel, mai ales ca in ultimii ani colinde s-au auzit in casa doar in Ajun, cand impodobeam bradul. Si poate si in zilele de Craciun.
Anul acesta ma incearca alte sentimente si de abia astept sa vad cum reactioneaza little miss la pomul de Craciun. La colinde vad ca rade cu gura pana la urechi
Si ca sa onorez leapsa, mie imi place Narcisa Suciu cand colinda…
Ieri a fost o zi fara poze. M-am invartit prin casa ca un titirez, am pregatit de mancare pentru little miss si pentru noi, am pierdut multe ore incercand sa o adorm, am stat pe post de sprijin la ridicat in picioare (ca numai asta vrea sa faca) si s-a facut noapte. A trecut ziua ca si cand n-ar fi fost. Asa trec multe zile…
Ieri am fost cam deprimata asa ca n-am avut nicio inspiratie. Mi-a mai trecut putin starea cand o vedeam pe ea cum prinde viteza la mersul de-a busilea si cat de repede e in picioare. Ieri n-a luat nicio cazatura. E de n0tat
Esti pe Twitter? Follow me! :)
